Omul oglinda

Sunt oglinda umanitatii asa cum si umanitatea este oglinda mea, reflectia pacatelor omului de langa mine si imaginea omului pe care inca nu l-am cunoscut. Sunt omul oglinda, masura constiintei sociale si suma pacatelor lumii; explorez, traiesc, simt totul in timp ce sunt explorat, trait, simtit. Redau perfect defectele si neajunsurile oricarui om in timp ce atunci cand sunt privit sunt constient ca ma privesc pe mine insumi. Ma scald in lumina celorlaltor oameni oglinda si imi caut sufletul in ochii lor, nu critic si nu judec pentru ca inteleg ca atunci cand observ un defect, acesta imi apartine. Merg pe idea reformarii de sine ca piatra de temelie pentru un viitor mai bun si imi caut pe urma evolutia alergand spre alte oglinzi; observand ca semanand vant de intelegere, culeg furtuna de iertare. Ma slefuiesc doar pe mine pana ma vad capabil sa redau mai clar imagini fiindca fac parte dintr-un labirint complicat de oglinzi. Nu suntem la fel, dar suntem de acelasi fel…oglinzi interdependente pentru a se putea vedea, cu scopul final de a se slefui intr-atat incat lumina sa poata patrunde prin toti si toate fara a mai reflecta forme ci doar continut.

Just a dream

Keep your eyes on the prize and your goals unreachable

Cu garnitura-n tren

Vineri, ora 07:00; se declanseaza miscarea spontana a cheferistilor, o actiune in urma careia unele trenuri nu mai pleaca , altele nu mai vin iar cateva isi urmeaza cursul normal, adica mai pe scurt: fiecare face ce vrea...de inteles oarecum atata timp cat sindicatele care anuntasera aceasta actiune inca de ieri in mass media dupa deviza "spontaneitate, spontaneitate dar sa stiti si voi", nu isi asuma rapunderea pentru spontaneitatea individuala a salariatilor pe care ii reprezita. Deci, imaginati-va o mare gasca de impegati, mecanici de locomotiva, vanzatoare de bilete si alte categorii de angajati chefere carora li s-a spus dar totusi nu li s-a spus ca e la latitudinea lor daca muncesc sau nu! Eu as da o fuga pana in Gara de Nord sa privesc cum de dragul diversitatii si sub influenta plictisului, muta angajatii cailor ferate trenuri de pe o linie pe alta in timp ce impegatii isi beau cafeaua in vagonul restaurant.

Sincer, sunt dezamagit nu numai de aceasta pseudogreva dar si de modul in care este tratat subiectul de posturile de televiziune care isi trimit haite de reporteri in gari sa surprinda spectaculosul. Nu e corect sa te plangi de neprofesionalismul ministrului, sindicatelor sau a companiei de transport cand tu ca post TV ai un reporter inghetat ca ghiocelul intr-o gara sa bage zazanie intre partile implicate, in loc sa relateze de la fata locului...care este. Nici cetateanul, calator de rand nu este mai prejos, pentru ca din ce am vazut in interviuri am ajuns la concluzia ca a fi dislexic este o conditie primordiala pentru a putea beneficia de servicile Cailor Ferate Romane, asa ca stau si ma-ntreb: oare in ce domeniu o fi omul acela profesionist? Oricum...vina nu trebuie cautata aici in neprofesionista Romanie, ea se gaseste la mii de km distanta acolo unde Dolarul cade ca o musca beata si toate sansele sunt sa cada taman in capul Leului Romanesc. Da, e criza domle! Pana si a mea prietena a fost recrutata sa puna umarul la sprijinirea economiei americane si nu asa oricum...ci in weekend! Desigur ca eu, mai lenes din fire am acceptat sa munceasca...deh ce era sa fac...dar ne-au fost date planurile peste cap cand in jocul "uite criza, nu e criza" s-a anuntat ieri pe o filiera pe care nu pot sa o divulg ca cel putin in acest uichend am scapat.

Pana una alta e vineri si criza ne-criza, n-am de gand sa calatoresc cu chefereul, sa ma uit la televizor sau sa particip chiar si pasiv la insanatosirea economiei de peste ocean, asa ca imi doresc si va doresc un uichend fericit!

He's right!

SOLD!

De ce? Da de ce nu? Cate restrictii mai trebuie sa-mi impun? M-am saturat sa ma exprim lumeste pentru ca asa se poarta in ziua de azi, m-am saturat sa-mi pese de altii si m-am saturat sa-mi pese de mine! Nu mai exista idei in lumea asta? Nu mai exista idealuri? Cand ne-a murit spiritul? De ce nu ne-a murit corpul intai? Camus este singurul care a inteles sinuciderea, de cate ori nu ati exclamat in joaca "a fi sau a nu fi?" si DE CE ati exclamat in joaca? De mult nu ne mai putem juca cu existenta ca si cum ne-ar apartine! Ah, cat suntem de josnici si de banali, ne multumim pe noi insine! Asisderea viermilor din namol, creaturi fara suflet! Zambim pentru ca ni se zambeste si iubim pentru ca suntem iubiti. Cautam in carti si stele raspunsuri, dam "search pe google" daca ni se pare dubioasa treaba. Mi-am facut si eu motor de cautare in inima si am gasit numai filme porno si asta doar pentu ca in 24 de ani de existenta nu mi s-a cerut altceva! Asta se vinde...

Why Not?

Pasesc adanc

Stand in fata unei lumi virtuale ma simt impins inspre contemplarea mai profunda a propriei mele existente virtuale si ma trezesc chinuit de sentimente de anxietate, dezordine profunda; dubii si incertitudini de care nu ma pot detasa. Imi amintesc de perioada in care vroiam sa-mi agat corporalitatea in cui, sa fiu doar suflet si traire si sa ma lepad de pacatul de "a fi", atunci cand mi-a fost atrasa atentia ca deja toate cuiele sunt ocupate. "Sunt prea putine si-asa" mi s-a comunicat sec de la garderoba...."asteapta altii de mai de mult, de unde te trezesti tu acum?" Resemnat, cu propriu-mi corp in brate am dat sa ma intorc, sa-mi iau cuminte locul in spatele cozii, nu era insa chip de a intrezari unde se terminau sirurile de oameni. Din fata unde erau batute mult ravnitele cuie in lemnul masiv al crucii, pana in adancul norilor se revarsau siruri de fiinte care au fost si care n-au fost inca, dar care rabdatoare isi asteptau randul la o clipa de liniste, o clipa cat eternitatea pe care i-am auzit pe unii numind-o,foarte dezinvolt, o baie scurta in neant. Vroiam si eu sa-mi spal sufletul in apa sfintita, sa fie alb din nou; asa ca incet si cu pasi apasati am inceput sa calc pe drumul vietii mele. Urme adanci, ca in nisip lasam in urma mea din cauza pacatelor ce-mi apasau pe umeri, ma mai impotmoleam din cand in cand dar nu conta...eu, sufletul, eram usor. Nu am ajuns inca si nu stiu daca am sa aung vreodata dar stau si eu cu ochii umezi de speranta la coada ca orice credincios si pasesc in ritm de Rugaciune.