Pasesc adanc

Stand in fata unei lumi virtuale ma simt impins inspre contemplarea mai profunda a propriei mele existente virtuale si ma trezesc chinuit de sentimente de anxietate, dezordine profunda; dubii si incertitudini de care nu ma pot detasa. Imi amintesc de perioada in care vroiam sa-mi agat corporalitatea in cui, sa fiu doar suflet si traire si sa ma lepad de pacatul de "a fi", atunci cand mi-a fost atrasa atentia ca deja toate cuiele sunt ocupate. "Sunt prea putine si-asa" mi s-a comunicat sec de la garderoba...."asteapta altii de mai de mult, de unde te trezesti tu acum?" Resemnat, cu propriu-mi corp in brate am dat sa ma intorc, sa-mi iau cuminte locul in spatele cozii, nu era insa chip de a intrezari unde se terminau sirurile de oameni. Din fata unde erau batute mult ravnitele cuie in lemnul masiv al crucii, pana in adancul norilor se revarsau siruri de fiinte care au fost si care n-au fost inca, dar care rabdatoare isi asteptau randul la o clipa de liniste, o clipa cat eternitatea pe care i-am auzit pe unii numind-o,foarte dezinvolt, o baie scurta in neant. Vroiam si eu sa-mi spal sufletul in apa sfintita, sa fie alb din nou; asa ca incet si cu pasi apasati am inceput sa calc pe drumul vietii mele. Urme adanci, ca in nisip lasam in urma mea din cauza pacatelor ce-mi apasau pe umeri, ma mai impotmoleam din cand in cand dar nu conta...eu, sufletul, eram usor. Nu am ajuns inca si nu stiu daca am sa aung vreodata dar stau si eu cu ochii umezi de speranta la coada ca orice credincios si pasesc in ritm de Rugaciune.